vineri, 29 iunie 2012

Estetica in constructii

Frumosul se poate armoniza in forme atragatore prin utilizarea de materiale constructii de cea mai buna calitate doar atunci cand partea de proiect arhitectural este conceputa in asemenea manierea incat sa poate cuprinde atat solicitarile proprietarului, cele ale planului de urbanism local, precum si o integrare minima de bun simt a noi constructii in specificul zonei in care este ridicata.

In ultima perioada de timp se pot observa multe cladiri ridicate care nu isi gasesc in niciun fel locul intre casele rezidentiale specifice unei anumite zone, cum tot la fel putem vedea case cu unul sau mai multe niveluri care ies in evidenta prin aplicarea unui estetic aparte, complet nepotrivit in mijlocul unei zone in care predomina constructiile inalte, tip turn.

Este la indemana arhitectilor si desigur a celor care acorda aprobari, pentru ca la acest fel de constructii sa se foloseasca materiale constructie potrivite pentru imobilul care se vrea ridicat intr-o anumite zona. Vorbim aici despre un minim respect pentru imbinarea noului cu vechiul, sau pentru integrarea unor concepte noi de zidarie moderna care sa imbrace formele structurale solide, iar in final esteticul sa primeze.

Inca de la inceputul unui asemnea proiect, un arhitect responsabil va propune clientului cateva abordari alternative din punct de vedere estetic, fiecare dintre ele asigurand in primul rand un cost cat mai scazut al proiectului, fara a lasa nicio clipa loc pentru calitatea indoielnica a materialelor folosite, dar cu o integrare cat mai potrivita in contextul general in care se va construi cladirea respectiva. Pornind de la componentele de baza ale unei cladiri, se vor cauta caramizi de cea mai buna calitate, care odata integrate in procesul de ridicare al peretilor sa fie deja pregatite pentru a prelua cu rigurozitate si siguranta toate elementele proiectului.

Caramida este un material extrem de des utilizat pentru ridicarea peretilor, iar acest lucru se datoreaza in special faptului ca este un material usor si foarte spornic in procesul de inaltare al zidurilor. In plus preia foarte bine sarcinile de structura si se comporta exemplar in timp datorita gradului foarte ridicat de rezistenta la uzura.

Preluand sfaturile proiectantului veti cauta preturi caramida in multitudinea de oferte de pe piata, dar incluzand in cautarea dumneavoastra criterii importante legate de specificatiile pe care le-ati primit din partea proiectantului, pentru ca mai apoi constructorul sa poata avea la dispozitie un material de cea mai buna calitate. Este evident ca nu numai pentru partea de zidarie veti face demersurile de cautare a celor mai potrivite oferte, ci in mod cu totul special si pentru partea de finisaje exterioare, care in fapt contribuie la esteticul in constructii.

Un tur virtual cu ajutorul internetului este cea mai potrivita varianta pentru a putea gasi preturi materiale constructii prin care sa aveti o paleta larga de optiuni. Asa cum am spus pornind de la caramida pret, veti trece spre zona de finisaj exterior, in care modernul este prezent si foarte bine definit de utilizarea unor elemente de placari ceramice in diferite variante de forma si culoare. Daca un proiectant a prevazut astfel de materiale este bine sa acordati atentie acestui segment, pentru ca esteticul cladirii pe care o aveti in constructie va avea numai de castigat prin utilizarea acestor placari ceramice. Acestea detin caracteristici foarte bune legate de rezistenta in timp la factorii de clima, precum si o foarte precisa si eleganta abordare a partii estetice pentru care se considera ca avem atat de mult interes.

Oricare ar fi timpul pe care il veti aloca pentru a verifica si alege cel mai bun pret caramizi, in toata aria de materiale constructii preturi, veti putea depista oferta care coincide cu un raport calitate-pret performant, care sa va satisfaca si sa ofere constuctiei o integrare placuta in peisajul zonei.

luni, 25 iunie 2012

Alegeti cel mai bun magazin online de haine dama

Cu toate ca magazine de haine dama se gasesc peste tot si aproape la orice colt de strada, de fiecare data cand mergem la cumparaturi petrecem ore intregi incercand sa gasim cele mai potrivite haine pentru noi. Din acest motiv, insa si din cauza multor altele, shopping-ul online a devenit cel mai bun prieten al nostru. Paginile web destine shoppingului de haine dama si accesorii sunt din ce in ce mai multe si mai accesate de catre utilizatori din toata lumea. Fie ca vorbim de magazine oficiale ale unor producatori, de furnizori haine dama sau chiar de haine femei in sistem second hand, un astfel de serviciu online este o afacere profitabila in ziua de astazi, si probabil ca va mai fi o buna perioada de timp de acum inainte.

Desigur, una dintre principalele probleme pe care femeile le intampina atunci cand cauta haine dama online este legata de marimi. Spre exemplu, atunci cand dorim sa achizitionam pantaloni dama, desi cunoastem marimea pe care o purtam, stim foarte bine ca acestea difera de la un producator la altul sau chiar de la un tip de material la altul. Pentru a preintampina aceste probleme si a le solutia cat mai simplu, cele mai multe magazine online de haine dama ofera clientilor informatii ajutatoare cu privire la interpretarea marimilor afisate in dreptul fiecarui produs. Aici, marimile sunt impartite pe categorii de haine si astfel vom avea: pantaloni dama, bluze, rochii dama sau haine dama in general. Sunt afisate dimensiunile in centimetri pentru fiecare marime si, in functie de accesoriul vestimentar ales, veti sti cu siguranta care vi se va potrivi cel mai bine.

Alegerea serviciului de shopping online este una extrem de potrivita si necesara chiar, mai ales pentru persoanele care duc o viata ocupata, care se impart zilnic intre munca si familie si, de cele mai multe ori chiar nu au timp liber ramas la dispozitie pentru a merge in oras si a petrece ore intregi cautand prin magazine hainele cele mai potrivite. Navigand pe internet veti putea gasi o multime de magazine online de haine dama, veti putea vizualiza simultan un numar mult mai mare de produse, reducand considerabil timpul petrecut pentru a va alege o pereche de pantaloni dama, rochii, bluze sau accesorii. Ofertele online de haine dama sunt destul de diversificate si, de cele mai multe ori, fiecare produs are o descriere detaliata si insotita de poze clare.

Foarte multe femei din intreaga lume isi cumpara regulat haine dama de pe internet iar cele mai accesate pagini sunt cele oficiale ale producatorilor. Insa, indiferent daca vrem sa cautam pantaloni femei, rochii, tricouri, hanorace sau accesorii, in cele mai multe dintre cazuri ne intereseaza de unde le cumparam si avem tendinta de a ramane fideli unui anumit producator. Optiunea de a cumpara haine dama dar si haine barbatesti online a avut un succes atat de mare incat unii producatori chiar s-au lansat exclusiv pe aceasta platforma. Si pana la urma, chiar nu exista motive pentru care sa nu o faca, mai ales daca luam in considerare costurile mai scazute ale unei astfel de afaceri si faptul ca internetul este raspandit in intreaga lume si face parte din viata noastra de zi cu zi.

Asadar, doamnelor, daca doriti sa cumparati haine dama in viitorul apropiat, daca aveti nevoie sa achizitionati rochii femei pentru o ocazie speciala insa nu aveti timpul necesar sa mergeti prin magazine si sa cautati ceva pe placul dumneavoastra, un site online de haine dama va poate ajuta sa gasiti cele mai potrivite produse in cel mai scurt timp.

duminică, 24 iunie 2012

Cat de mult iti place sa faci shopping online

Contrar parerii multora care considera o adevarata adictie faptul ca noi doamnele suntem complet dependente de cumparaturi pentru haine femei, eu contrazic aceasta afirmatie si am sa va spun si de ce. V-ati uitat vreodata la standurile cu aparatura electronica sau scule pentru pescuit cate femei stau si studiaza produsele expuse? Probabil ca nici una, sau daca veti vedea acolo o femeie atunci cu siguranta isi insoteste prietenul sau sotul la cumparaturi.

Sa spunem si despre ei, barbatii, ca au o adictie pentru aparatura sau instrumente care aduc bucuria unui hobby? Categoric nu, iar acest lucru este valabil si pentru noi. Nu este vorba despre un hobby in a-ti cumpara haine dama, ci mai degraba vorbim aici despre o necesitate normala pe care orice doamna sau domnisoara are tot dreptul sa si-o satisfaca.

S-au intrebat vreodata cei care ne „acuza” de timp pierdut, prea multi bani cheltuiti pe fuste, cum am arata imbracate mereu in aceiasi pantaloni dama purtati si la serviciu si in weekend atunci cand iesim cu iubitul sau sotul la o plimbare prin parc? Nu cumva ar trebui sa avem libertatea de a alege dintr-o garderoba rezonabila, dar cu piese elegante si nu neaparat scumpe? Eu zi ca da, avem aceasta posiblitate gasind in cautarile noastre si rochii elegante si de ce nu chiar mai multe perechi de pantaloni femei, pe care sa-i putem asorta la diferitele situatii de zi cu zi in care suntem implicate.

Cred ca mai degraba suntem acuzate de timpul pe care il alocam acestei placeri persoanela, poate uneori in detrimentul altor activitati alaturi de familie si chiar langa prieteni. Ei bine, nu cred ca este atat de grav atat timp cat internetul ne poate aduce chiar acasa magazinul mult visat cu rochii ieftine online, in care putem zabovi oricat ne dorim, rasfoind cu atentie si fara graba modele dupa modele de rochii dama sau fuste femei pentru a ne putea alege exact ceea ce consideram ca ne prinde cel mai bine.

Este o modalitate excelenta de shopping, prin care eliminam multa vreme pierduta cautand printre rafturi si care are inca un efect benefic asupra celor din jurul nostru. Ii vom putea angrena si pe ei sa isi dea cu parerea asupra oricarui model de rochii online ieftine, astfel incat sa nu mai ramana cu senzatia ca sunt lasati deoparte si noi ne facem de cap prin magazine.

Te-ai gandit vreodata ce bine se va simti sotul sau prietenul tau atunci cand ii vei spune sa vina pana in dormitor sa-si dea cu parerea despre noua ta fusta dama pe care ai pus ochii, ori despre cele doua sau trei rochii online pe care ti le doresti si nu iti mai sta gandul decat la ele? Faptul ca ii vei consulta, chiar daca nu vei cumpara pana la urma exact modelul pentru care ati cazut de acord, este extrem de important pentru ei, fiindca se vor simti importanti ca au participat alaturi de tine la luarea unei decizii, iar timpul alocat pentru shopping a fost poate mai scurt si mai distractiv si pentru el.

Pana la urma orice decizie vei lua in ceea ce priveste completarea sau reinnoirea garderobei tale cu haine dama, eu cel putin agreez de ceva vreme sa-mi caut mai ales pentru vara rochii magazin online, unde fara nicio indoiala am sa-mi pot alege cel putin unul sau doua modele fara prea multa bataie de cap.

Incearca si tu, lasa deoparte orice idee care te-ar putea abate de la aceasta placere si mergi pe mana mea, cautandu-ti tot ce-ti doresti, de la fuste femei si pantaloni femei pana la cele mai elegante si ieftine rochii femei.

miercuri, 20 iunie 2012

Reducerea drastica a consumului.

   In principiu sunt multe ocazii sa le aratam copiilor nostri ca le pregatim un viitor mai bun, dar nu reusim sa fin intotdeauna convingatori in acest sens , anii in care am jefuit planeta de resurse inca isi pun amprenta asupra noastra. S-au facut consumuri iresponsabile de energie pe fondul nevoii artificiale de consum, sunt atat de multe lucruri care consuma curent electric in casa noastra si nu avem nevoie de ele.  Astfel ca acum ne indreptam privire catre pompe de caldura, sau catre panouri solare. Motivul este unul simplu, energia se scumpeste tot mai mult si astfel avem probleme foarte mari in ceea ce priveste costul ei.

Pe langa toate aceste lucruri trebuie sa recunoastem si ca sistemul de incalzire in pardoseala nu este chiar atat de rau, este economic si este confortabil mai ales ca acum prin numeroasele programe derulate de agentiile guvernamentale de mediu si mai ales prin programul casa verde unde se pun la dispozitia celor ce cumpara aceste aparate tot felul de reduceri si de scutiri, ce ajung in final sa reduca drastic pretul lor chiar sub cele ale mijloacelor clasice de incalzit. Unde mai pui si faptul ca ocupa mai putin spatiu in casa exemplu panouri infrarosu. Sau produc energie electrica precum incalzire in pardoseala.

     Toate acestea si mult altele ne duc usor catre concluzia ca programul casa verde 2012 va aduce in atentia intregii lumi faptul ca trebuie sa conservam energia si sa ii optimizam consumul ca intr-o buna zi si copii nostri sa aiba parte de acelasi confort de care am avut noi fara a fi nevoiti sa plateasca enorm pentru asta.  Romania are un potential urias in ceea ce priveste investitiile in energii regenerabile. In plus avem o tara foarte frumoasa si este pacat sa nu avem grija de ea. Nivelul poluarii creste rapid de la an la an si perioada de care are nevoie mediul pentru a se regenera este foarte lunga. Astfel ca statul in speta Ministerul mediului ofera subventii in valoare de 6000 – 8000 ron celor ce monteaza sisteme ecologice de producere a energiei termice in locuintele lor. Produsele care sunt eligibile pentru a primi aceste sume de bani sunt in principiu : panouri solare, centrale cu peleti.

Principiul de functionare al pompelor de caldura este foarte simplu din punct de vedere tehnologic, dar are un impact major atunci cand vine vorba despre protejarea mediului. Si anume pompa de caldura atrage caldura din mediul inconjurator (sol,apa,aer). Ele folosesc un lichid care atinge punctul de fierbere la o temperatura foarte mica, acesta este introdus intr-un circuit care se evapora, se comprima, condenseaza si se destinde. Atunci cand lichidul ajunge la o presiune redusa se face preluare caldurii din mediu si cum nivelul de temperatura al agentului lichid este mai ridicat decat in mediul inconjurator apare producerea de energie termica prin diferentele de temperatura.

Ca sa putem capta caldura din sol avem nevoie de schimbatoare de caldura montate orizontal  numite si colectori pentru sol sau prin schimbatoare de caldura montate vertical - asa numite sonde pentru sol. La utilizarea apei freatice ca sursa avem nevoie de un put aspirant si un put absorbant (put drenant), acesta actioneaza ca un acumulator de caldura. Astfel caldura ajunge in casele noastre si putem sa nu mai folosim clasica centrala lemne care ne aduce o gramada de neplaceri


Tags: incalzire pardoseala, incalzire in pardoseala

Surse de energie si informarea populatiei in privinta lor

Astazi se intrevad destul de multe solutii la criza energetica, mare parte din ele au fost descoperite acum mult timp , dar au stat in praf pana cand s-a gandit cineva ca problemele prevazute de oamenii care le-au inventat au inceput sa devina reale si cel putin la fel de grave ca propria existenta a rasei umane. Si este normal sa fie asa din moment ce astazi omul nu mai poate trai fara curent electric. Planeta nu mai poate trai in intuneric. Energia face parte din viata noastra. Si asta prin programul casa verde 2012, un program care isi propune sa instaleze in mai toate casele mijloace de incalzire ce nu sunt atat de poluante si distructive ca cele clasice. Putem alege astfel intre panouri infrarosu si panouri fotovoltaice ambele fiind in trend acum si pentru ele veti primi conform acestui program reduceri si subventii de la stat. Pentru confortul caminului dvs puteti opta si pentru incalzire in pardoseala acest tip de incalzire permitandu-va sa puteti lasa copii sa se joace pe jos prin casa in timpul iernii fara a va mai face probleme ca racesc pardoseala fiind foarte calda si confortabila. Ca sa putem insa sa obtinem si energie electrica putem folosi si panouri solare ca principiu ele se bazeaza pe celulele solare ce sunt dispuse una langa alla pantru o absorbtie de energie eficienta. Celulele solare devin mai putin eficiente la temperaturi mai ridicate si instalatorilorii incearcă sa ofere o buna ventilatie in spatele panourilor solare.

    Unele modele recente de panouri solare includ concentratoare, in care lumina este concentrata de lentile sau oglinzi pe o serie de celule mici.Acest lucru permite utilizarea de celule, cu un cost ridicat pe unitatea de suprafaţă (cum ar fi arseniură de galiu), intr-un mod eficient. In functie de constructii, panourile fotovoltaice pot produce electricitate dintr-o gama de frecvente de lumina, dar de obicei nu pot acoperi intreaga gama solara (in special, razele ultraviolete, infrarosii si lumina scazua sau difuza). Prin urmare, o mare parte din energia solara este irosita de panouri solare, iar acestea pot oferi randamente mult mai mari daca sunt iluminate cu lumina monocromatica.

Prin urmare, un alt concept de design este de a imparti lumina in intervale de lungimi de unda diferite si conduce grinzile pe celule diferite reglate la aceste zone . Acest lucru a fost proiectat pentru a fi capabil sa creasca eficienta cu 50%.In prezent, cel mai bine a atins rata de conversie lumina soarelui (eficienta panou solar) este de aproximativ 21% în produse comerciale, de obicei mai mici decât cele cu eficienta în celulele lor de izolare. Densitatea de energie a unui panou solar este eficienta descrisa in termeni de putere maximă pe unitatea de suprafata, de obicei exprimata in unitati de wati pe metru patrat (W/mp). Cele mai eficiente panouri solare produse in masa au valori de densitate de energie mai mare de 13 W/mp (140 W/m2).

Pe langa aceste modalitati de a obtine energia electrica mai exista si centrale cu peleti si pompe cu caldura. Iar la noi in tara s-a dat drumul acum la programul casa verde, un program care ajuta oamenii de rand sa isi poata achizitiona la pret redus aceste tipuri de panouri sau de centrale ca sa putem usor usor sa economisim resursele mediului nostru si astfel sa pastram si natura mai curata.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Judecata auto.

Stiu ca pare hilar pentru unii dintre voi dar va asigur ca aceste cazuri sunt destul de frecvente si urma lor sunt numeroase accidente si pot fi destule daune morale ce se pot recupera din aceste tipuri accidente. In acest articol vreau sa impartasesc cu voi ce anume puteti face pentru a putea localiza un avocat specializat pentru acest tip de accidente. Efectuati o cautare pe Google pentru accidente produse din cauza mesajelor text, dupa toate probabilitatile veti vedea la un moment dat pagini ale unor firma de avocatura, va recomand sa va concentrati pe cele care va ofera informatii si nu pe cele ce incearca doar sa va vanda servicii si asta deoarece dvs sunteti probabil interesat de acordarea daunelor morale si nu de a le umple lor buzunarele. Adresati-va unui avocat in care aveti incredere ca are experienta in acest fel de accidente. Acesta este un domeniu destul de nou si avocatii nu sunt pregatiti sa lucreze cu aceste tipuri accidente. Incercati mereu sa va asigurati ca avocatul dvs este asigurat ca fiind specializat in aceste tipuri de cazuri, si are experienta in sala de judecata.

Ar fi un avantaj enorm pentru dvs ca avocatul sa fie si unul care obisnuieste sa publice articole deoarece ar avea mai multa credibilitate in sala de judecata. Intalniti-va cu avocatul dvs in persoana, astfel puteti sa va asigurati de plata daune morale la vatamare corporala din culpa in situatiile in care credeti ca este nevoie de acest lucru. Pe  langa aceste lucruri este bine de stiut ca trebuie sa aveti o documentatie serioasa la proces ca sa puteti cere daune morale vatamari corporale accident si mai exact trebuiesc fise medicale care se ateste faptul ca boala de care suferiti sau ranile sunt provocate in urma diverselor tipuri accidente.

     Daca cineva nu este dispus sa se intalneasca cu dvs, atunci probabil nu merita timpul si banii dvs. Activitatea de cercetare penala accident auto din cauza mesajelor text este un litigiu serios si aveti nevoie de un avocat dispus sa va vada personal in vederea incasarii de daune rca in cazul dumneavoastra atunci cand ati fost lovit fara vina dvs si legea dovedeste acest lucru sau daune asigurari in cazul in care sunteti vinovat dvs pentru accident nu exista insa victime dar exista pagube materiale pe care le acopera polita dvs..

Incercati sa va adresati avocatului dvs , in vederea unei solutionari a problemei in afara instantei, deoarece rezolvarea problemei in instanta nu poate fi intotdeauna cea mai buna solutie, procedeele de cercetare penala accident auto putand dura foarte mult, iar dvs sa asteptati o perioada destul de lunga de timp ca sa puteti primi daune si sa aveti atat de asteptatul castig de cauza. Astfel trebuie sa aveti grija ca o sa gasiti persoana care trebuie sa va reprezinte si sa puteti sustine cazul fara a avea neplaceri. Nu va incredeti in persoane ce nu vor sa se intalneasca cu dvs sau care nu prezinta dovezi ca au avut de lucru in procese asemanatoare, pentru ca pana la urma experienta avocatului dumneavoastra va poate ajuta sa castigati cazul, pe cand un avocat ineficient va poate baga in situatii in care sa fiti nevoiti dumneavoastra sa platiti extrem de mult pentru a scapa de bratul legii, speram sa nu fiti nevoit sa treceti prin asa ceva.

miercuri, 13 iunie 2012

Cum sa alegi salonul de infrumusetare potrivit

Se stie faptul ca femeile sunt greu de multumit. Acest lucru este valabil si atunci cand vine vorba de cosmetica. A alege un salon de frumusete care sa indeplineasca si cele mai mari exigente nu este un lucru tocmai usor. In ciuda faptului ca oferta in acest domeniu este foarte variata, si ai posibilitatea de a te orienta in orice directie doresti, de multe ori realizezi ca nu ai facut alegerea potrivita. Concluzia la care ai ajuns poate fi o consecinta a unor factori diversi. Printre acestia se numara:

  • Nemultumirea in ceea ce priveste serviciile oferite de personalul salonului, de exemplu, un tratament facial fara rezultatele scontate, o tunsoare nereusita, un vopsit intr-o nuanta total diferita de cea dorita, o manichiura nereusita, unghii false montate gresit sau o sedinta la solar in urma careia te-ai ales cu arsuri.
  • Lipsa de profesionalism a personalului. Desi poate parea greu de crezut, inca exista saloane care nu dispun de cele mai instruite persoane. Iar acest aspect poate determina tot felul de situatii neplacute pentru clienti. Sa nu uitam cazurile relatate in mass-media, in care anumite tratamente faciale nu au fost realizate corect, iar persoanele in cauza au suferit arsuri pe fata.
  • Calitatea indoielnica a produselor de beauty. Un motiv pentru care femeile frecventeaza saloanele de infrumusetare este cel cu privire la produsele profesionale de care vor beneficia. Daca acestea nu indeplinesc cele mai inalte standarde de calitate, ne putem intreba care este diferenta fata de cele pe care le intalnim in orice magazin?
  • Atitudinea neadecvata si modul in care ai fost tratata de catre echipa de specialisti din cadrul salonului. Cand mergem in astfel de locatii, dorim sa ne relaxam in acelasi timp. Daca esti inconjurata de persoane cu care simti ca nu rezonezi, cu siguranta acest lucru iti va crea un disconfort.
  • Preturile au fost prea mari in comparatie cu cele care ti-au fost comunicate initial. Aceasta practica incorecta nu ar trebui sa existe nicaieri. Un client care se trezeste in situatia de a plati in plus o suma considerabila de bani, fata de cea mentionata prima oara, va fi cu siguranta dezamagit.
  • Probleme in ceea ce priveste promptitudinea si disponibilitatea personalului pentru ca tu sa beneficiezi in cel mai scurt timp posibil de serviciile oferite. A astepta ore intregi deoarece salonul este plin nu face placere nimanui. Mai ales atunci cand ai facut o programare. Timpul este pretios pentru fiecare, de aceea nimeni nu isi permite sa il iroaseasca astfel. Numarul mare de clienti nu este o scuza pentru a trece cu vederea aceste intarzieri. In astfel de cazuri, un numar suplimentar de angajati ar rezolva aceste neplaceri.

Lucrurile devin mai complicate atunci cand esti in cautarea unui salon infrumusetare Bucuresti. Paradoxal, cu cat orasul este mai mare, cu atat este mai greu sa gasesti ceva pe placul tau. Numarul mare de optiuni te poate coplesi la un moment dat. Sa nu uitam de reclamele frumoase, desprinse parca din povesti. In ceea ce priveste recomandarile, ele pot fi de folos pana la un anumit punct. O parere pertinenta ne-o putem forma numai dupa ce am testat noi insene serviciile unui salon. De exemplu, o persoana poate fi multumita de manichiura realizata la acelasi centru de infrumusetare, pe cand alta nu. Pana la urma, fiecare percepe in felul sau ceea ce este frumos sau mai putin estetic, calitatea, promptitudinea si profesionalismul.

 

 


Tags: manichiura si pedichiura, solar bucuresti, salon masaj bucuresti

Modele Tatuaje pe mana la fete

Modele de tatuaje pe mana si brat pentru fete

Ce modele de tatuaje vor fetele pe maini?

In general fetele , la un salon de tatuaje vin destul de nepregatite . Au o vaga idee asupra unor modele de tatuaje , dar cand ajung la saloane de tatuaje nu stiu ce sa aleaga . Pentru caracteristica unui tatuaj de femeie pe mana specific avem urmatoarele:

  • Locatie:In general la incheietura pe interior , rareori pe brat
  • Culoare : in general black and grey Marime : destul de mic
  • Tip tatuaj model  : in general scrisuri si initiale , sau zodie ,stelute , funde,  sau tatoo floral .Predomina scrisurile

 

Fara prea multe diferente cam acestea sant preferintele clientelor noastre , trend care a ramas constanta de 5 ani de cand avem modele tatuaje Bucuresti Roxy Tattoo.

In general cand cautati niste modele de tatuaje incepeti cu internetul , va uitati apoi la vedete si dupa aceea va inspirati din ceea ce vedeti . Ar fi bine sa va duceti la un salon de tatuaje si sa vedeti multe modele , sa-i spuneti tatuatorului ce vreti si ce va place , ce v-ati dori si dupa a aceea . Atasat aveti cateva dintre tatuaje le cerute de clientele noastre .

 

stima Bogdan Iliescu Roxy Tattoo Bucuresti


Tags: tatuaje bucuresti, saloane tatuaje

Modernizeaza alimentarea cu apa a casei

Multe dintre locuintele aflate in zonele rurale sunt inca in stadiul folosirii apei pentru gospodarii prin extragerea acesteia din puturi clasice cu ajutorul galetii trasa pe un scripete. Fara indoiala ca farmecul rural al acestei metode nu poate fi pus la indoiala, insa exista situatii, mai ales in timpul verilor secetoase sau a iernilor in care gerul ingheata si apa si mainile, cand apa ar putea fi extrasa prin cu totul alte metode moderne si mai ales eficiente. Daca la aceste consideratii mai adaugam si faptul ca nu putine dintre locuintele aflate in mediul rural detin in gospodarie si mici ferme pentru animale, atunci munca familiei in cauza ar putea fi usurata considerabil prin utilizarea tehnologiilor noi de extractie si pompare a apei menajere sau pentru utilizarea in microferme.

O consultanta ceruta unei firme specializate care comercializeaza pompe de apa ar putea fi mai mult decat binevenita, in contextul expus si ar oferi familiilor interesate conditiile de montare in siguranta si cu randament maxim a unei pompe submersibile pentru ridicarea la suprafata a necesarului de apa curent in gospodarie. Situatia este cu atat mai simpla atunci cand deja exista un put de apa forat, dar nu este niciun fel de problema chiar si atunci cand este necesara forarea unui put nou pe care solicitantul il va putea realiza tot prin sprijinul unei firme specializate in astfel de lucrari. Ulterior pompa submersibila recomandata de tehnicienii profesionisti isi va lua locul in ansamblul de captare a apei si va lucra la capacitatea pentru care a fost proiectata.

Sunt multe situatii in care locatia gospodariei care demareaza un astfel de proiect poate sa fie situata pe un teren deluros, iar zona de captare a apei este amplasata la un nivel inferior acesteia. In astfel de conditii este utila si necesara cu siguranta utilizarea unei combinatii de pompa hidrofor, care va prelua sarcina de ridicare a debitului de apa extras la nivelul solicitat. Si in aceasta situatie de folosire a unui sistem de hidrofoare pompa submersibila, veti cere sfatul tehnicienilor in domeniu pentru a alege cel mai potrivit echipament, care in functie de solicitarea in fapt sa faca fata debitelor cerute in gospodarie.

Asa cum aminteam anterior exista gospodarii care detin si microferme pentru animale, pentru care folosirea apei este mai mult decat utila si importanta in pastrarea unei cauratenii optime pentru animalele crescute. De obicei, dupa curatarea spatiilor in care cresc animalele, apa uzata contine dejectii si resturi fiborase care se vor scurge greu in conductele de eliminare a apei. Pentru acest motiv se va putea folosi o pompa cu tocator care ofera certa solutie de maruntire a acestor deseuri fiborse si uneori animaliere pentru a nu crea probleme de infundare a conductelor de scurgere.

Odata definit necesarul tehnic al acestor echipamente, puteti sa faceti chiar dumneavoastra o mica cercatare cu ajutorul internetului si sa cautati cea mai potrivita solutie si din punct de vedere economic pentru bugetul pe care il aveti. Astfel cautand pompa submersibila pret sau hidrofor pret, veti putea selecta cea mai utila oferata care este in acest moment in piata, atat pentru hidrofoare ieftine, cat si pentru pompe submersibile ieftine.

Indiferent ce tipuri de pompe de apa veti utiliza in gospodarie, este util de retinut ca toate demersurile tehnice si in mod special instalarea acestor echipamente electromecanice se vor face prin respectare normelor de securitate a muncii si a tehnologiei de instalare, numai de catre tehnicieni autorizati in astfel de lucrari.

marți, 12 iunie 2012

Athletes and their diet

With Euro 2012 in full gear and the Summer Olympics just around the corner, you might wonder about what makes those fine athletes you see on TV so damn good at their jobs. They can do things us, mere mortals, can't do: run at incredible speeds, swim really fast, jump really fast and master different sports in a way that would put any regular Joe to shame. Of course, it's all about the training they have: these athletes wake up at 5 AM every morning and go through a routine that involves constant exercise, physical and mental preparation and many other tasks that are definitely much more complicated than what you and me are doing every day and politely call exercise. Besides the very hard work being done every single day, athletes also have to watch what they eat. Very much so, actually. Besides the food they eat, athletes have to also consume many vitamins and minerals. If you want to follow in their footsteps, besides the very strict daily routine, you should also consider balancing your diet. For this, you'll need some top notch minerals and vitamins. If you don't want to spend too much on them, you can always use some coupons, such as:

 

  • the iherb coupon code will let you buy minerals and vitamins straight from the online shop of iherb, that is one of the best companies out there in terms of these types of products. They usually supply many of the top notch sports teams around the world and are know to put special emphasis on quality and efficiency. If you need quality, this is the place to go, that's for sure.

  • Another top choice is the healthdesigns coupon, which is the way in to one of the best providers of minerals and vitamins out there. This company also offers some of the best organic products out there, so you'll be covered when it comes to healthy living. You'll be able to eat and drink just like a pro basketball player or polo player, if that's your flavour, and be sure your body takes in absolutely the best nourishment out there. And you can take that to the bank, mister.

  • Next, we've got the puritain pride coupon, that will get you another top batch of vitamins and minerals and also very good products if you're on a diet. When you're on a diet, you really have to watch what you eat, and the products you can buy from this website will definitely do the trick for you, don't you worry about that. Your figure will be great and you'll feel awesome in no time, so all you have to do is use this coupon code and buy some of the products they have listed on their website.

  • Finally, you could easily go for the xtend life coupon, that is another great tool for buying awesome minerals and vitamins if you want to live the life of an athlete. You can be healthy and live a long, good life, that's for sure. What you can do using these minerals is unprecedented, meaning you can be very healthy and lead a long and active life.

luni, 11 iunie 2012

Tatuaje pe Degete ultima fita la Salon De Tatuaje Bucuresti Roxy Tattoo

 

Buna Ziua Dragii si dragele Mele

salon tatuaje roxy tattoo finger

In anul 2012 , ne-am confruntat cu ultimele dorinte ale clientilor nostrii . Si anume tatuaje le pe degetele de la maini .

Avem din ce in ce mai multe cereri de acest gen .

Este la moda dar ridica si niste probleme .

Care sant problemele ?

1. Prima problema este ca este foarte greu de ferit iar procesul de vindecare este anevoios

2.Din cauza spalarii frecvente  a mainii , tatuajul in acea zona are un timp redus de a rezista .

Saloane de Tatuaje Bucuresti Roxy Tattoo intotdeauna a fost langa clientii sai si le-a explicat toate aspectele legate de acest gen de  tatuaj .

Intradevar  tauaje pe deget  sant o fita , sant estetice , sant tatuaje atractive , sant interesante , sant tatuaje inedite si sant o provocare pentru cel care le poarta . Textele in general sant alcatuite din  cuvinte ,dragi inimii lor sau  numele  iubitului sau al iubitei .

De ce am scris acest post ?

Deoarece aceasta fita , a fost “importata” de la o diva a muzicii internationale Rihanna .

Anii trecuti , aceasta diva a lansat stelutele lui Rihanna de pe gat .

In acest an a lansat scrisul pe deget .

Iata ca il avem si noi acum !

Sa-i uram bine a venit si acestui nou model de tatuaje  !

 

stima

Bogdan Iliescu

Roxy Tattoo

www.roxy-tattoo.com


Tags: pret tatuaje, pret tatuaj

sâmbătă, 9 iunie 2012

Procesul de montaj al contoarelor

Proba de presiune (etanseitate) a coloanelor de distributie interioara se executa dupa un anumit procedeu. Un instalator sanitare trebuie sa cunoasca aceste aspecte. La coloanele de distributie subterane, de presiune redusa sau joasa, proba se face inclusiv la portiunile lor aparente si cu toare armaturile montate (robinete, mansoane de dilatatie, separatoare) si aflate sub presiune; presiunea de proba este de 5 kgf/cm2 , iar restul datelor vizeaza diametrul cel mai mare de teava cuprins in coloana respectiva.  In cazul mai multor coloane legate intre ele se recomanda ca proba de presiune sa se faca pe coloane separate; la aceasta proba de coloana se prezinta aceeasi documentatie tehnica (schita de montaj, certificate de calitate) ca si la conductele de distributie. Proba se desfasoara in prezenta delegatului intreprinderii distribuitoare, a detinatorului unitatii imobiliare in care s-a executat instalatia, a unui instalator autorizat care a condus lucrarea, a sefului echipei de instalatori si a sudorului care a participat la lucrare. In cazul in care coloana nu se da in folosinta imediat dupa terminarea ei, proba de presiune se repeta o data cu verificarea intregii instalatii de dupa bransament, inainte de punerea in functiune a acesteia. La coloanele de distributie din interiorul cladirilor, proba de presiune (etanseitate) se poate face, fie o data cu proba intregii instalatii din cladire, fie separat, imediat dupa terminarea fiecarei coloane. Coloana pentru proba trebuie sa fie complet montata si fixata pe pereti. In cladiri locuite nefiind admise decat coloane de presiune joasa, proba se executa dupa anumiti parametri si in anumite conditii.  Un instalator cunoaste acest procedeu si ce anume trebuie facut in astfel de situatii.  Conditia de etanseitate este indeplinita daca scaderea de presiune nu depaseste 1% din presiunea de proba, adica daca nu este mai mare decat 100 mm H2O. Daca coloana concorda cu proiectul tehnic, iar modificarile eventuale care s-au adus sunt justificate si concorda cu Normativul de instalatii, delegatii prezenti intocmesc un document de verificare si coloana poate fi data in folosinta. Cand coloana nu se da imediat in folosinta, proba se repeta inaintea punerii in functiune a primelor instalatii interioare.  Masurarea cantitatilor de gaze livrate consumatorilor  se face fie la capatul brandamentului (cazul consumatorilor mari care primesc gazul intr-o statie de reglare), fie la capetele coloanei de distributie interioara (cazul consumatorilor din cladirile cu mai multe apartamente). In primul caz, masurarea se face (sub presiune medie sau redusa) cu debitmetre inregistratoare (sau totalizatoare), sau cu contoare (volumtrice sau cu pistoale rotative) de presiune redusa, iar in al doilea caz, cu  contoare volumetrice sau cu pistoane rotative, ambele de presiune joasa; debitmetrele si contoarele apartin  intreprinderii distribuitoare de gaze care le  monteaza, le supravegheaza si le intretine si care are obligatia de a le supune verificarii organelor de metrologie la fiecare doi ani de functionare. O data cu coloana interioara de distributie se executa, de catre un instalator,  claviaturile (adica ansamblul de fitinguri sau piese fasonate), la care apoi prin simpla legatura a racordului de intrare si iesire sa se poata monta contorul. La contoarele volumetrice cu racorduri olandeze, locul (claviatura) de contor consta dintr-o placa avand atasate, cu posibilitati de rigidizare, fitingurile de racord la instalatie si la contor. Un instalator priceput ar trebuie sa cunoasca si sa execute foarte bine procesul de montare a contoarelor cu racord olandez sau a celor cu flanse. Fiecare model de contor are particularitatile lui. Fiecare dintre utilizatori doreste  o monitorizare corecta a parametrilor consumati si o lucrare de montaj a contorului bine executata. Orice instalator trebuie sa fie documentat in ceea ce priveste lucrarea pe care o face si utilajele, instrumentele de care dispune. Cunostintele bine stapanite si o putere de executie sigura sunt elementele esentiale in ceea ce priveste o lucrare de calitate.


Tags: instalator sanitare, instalator

Viata si energie.

Oare faptul ca producem multa energie electrica si nu numai la nivel global, credeti ca inseamna de fapt un ca am facut un pas mare din punct de vedere evolutiv? Credeti ca numarul mare de centrale nucleare care pot din cauza unor catastrofe ale mediului sa verse pe suprafata pamantului tone de deseuri radioactive nu reprezinta pericole pentru intreaga omenire?

Necesarul de curent electric al locuintelor noastre este astazi din ce in ce mai mare, si noi uitam ca aceasta energie electrica provine si din ardere de combusitibili fosili sau este energie nucleara care este si ea extrem de poluanta.Exista insa destul de multe solutii care vin in intampinarea acestor probleme inca din anii 50, pentru ca se prefigura o criza energetica a lumii de foarte mult timp si se pare ca in aceasta perioada ne apropiem cu pasi repezi de ea. Una din solutii ar fi energia solara.Ati vazut , probabil, calculatoare cu celule solare, acestea sunt dispozitive care nu au nevoie de baterii, si in unele cauze nu au nici buton de pornit / oprit.

Atata timp cat este suficienta lumina ele par sa lucreze pentru totdeauna. Este posibil sa fi vazut desemenea panouri solare mai mari, sau panouri solare la semafoare, sau indicatoare rutiere, sau locuri de parcare care folosesc pe timp de noapte lumina provenita din energie stransa pe timpul zilei din acumlatoare solare. Desi aceste panouri sunt mai mari nu sunt la fel de comune ca cele solare pe care le au de exemplu calculatoarele, dar sunt mai greu de recunoscut pentru ca se afla intr-o forma in care nu te astepti sa le vezi.

    De fapt, celulele fotovoltaice - care au fost utilizate prima data aproape exclusiv in spatiu la alimentarea sistemelor de sateliti electrici din 1958  de atunci aceasta tehnologie este utilizata in moduri mai mult sau mai putin exotice.Tehnologia continua sa propuna dispozitive noi tot timpul, de la ochelari de soare la vehicule electrice sau statii de incarcare.Speranta pentru o "revolutie solara" a existat de-a lungul timpului de zeci de ani - ideea ca intr-o zi vom utiliza toate energia electrica gratuit de la soare. Aceasta este o promisiune seducatoare, deoarece intr-o zi luminoasa, soare, razele soarelui de afara aproximativ 1.000 de wati de energie pe metru patrat de suprafata al planetei.

Daca am putea colecta toate aceasta energie, am putea-o utiliza cu usurinta pentru a ne alimenta casele si birourile gratuit. In acest articol, vom examina celule solare pentru a afla modul in care are loc conversia energiei solare direct in energie electrica. In acest proces, vei afla de ce ne apropiem de nivelul in care vom folosi energia soarelui in fiecare zi, si de ce avem inca multe cercetari de facut pana cand acest proces va deveni rentabil.

Totusi nu putem sa zambim cand vedem ca au aparut masini care functioneaza pe curent electric si ca in cativa ani poate vom inlocui definitiv petrolul  si vom putea astfel sa conservam aceste resurse. Pana la urma cu asta se ocupa programul centrale cu peleti cu procedura de implementare a acesto produse cum ar fi: panouri solare, centrala lemne, pompa caldura pe piata romaneasca de consum. Trebuiesc aceste aparate sa fie aduse la nivelul de cost pe care il au cele obsinuite pe care le aveam si pana acum in casele noastre, si pana la urma cu asta se ocupa acest program, reuseste sa aduca contralele la preturi obsinuite prin subventii la stat.


Tags: centrale cu peleti

Sa avem grija de noi

In cate dimineti te-ai trezit spunandu-ti „Gata in weekend merg la un salon masaj bucuresti si de cate ori nu ai reusit sa-ti indeplinesti aceasta dorinta ? Probabil ca multe dintre noi femeile suntem prea prinse in tot ceea ce inseamna viata de familie sau activitatea profesionala, incat uitam pur si simplu de trupul nostru, de infatisarea noastra care are in mod categoric nevoie si de putina relaxare si indepartare a incarncenarii proprii unei vieti pline de tot soiul de obligatii si probleme, care nu de putine ori ajung sa ne aduca intr-o stare nu tocmai buna.

Un salon infrumusetare bucuresti este locul ideal pentru a ne reincarca la propriu starea de spirit pozitiva, de a ne reface linia svelta pe care stiam ca o aveam si de a ne privi mai apoi in oglinda cu alti ochi, cu alta incredere ca putem face fata oricaror probleme care s-ar mai putea ivi. Nu cred ca vreuna dintre dumnevoastra ar rata o astfel de linistire a corpului si nu s-ar lasa pe mana unor profesionisti dintr-un beauty salon bucuresti, care pe langa tehnica speciala pe care o folosesc pentru a ne pune in forma, ne vor arata si cele mai potrivite metode pe care trebuie sa le aplicam cu ajutorul tehnicilor de masaj pentru a ne ridica in primul rand moralul, evident si cu scopul de a ne tonifia pielea si a elimina ridurile sau cearcanele care nu au intarziat sa apara.

Un salon frumusete nu trebuie privit ca pe o indatorire, ca si cum daca nu am puncta ca am trecut o saptamana pe acolo sa fie un lucru extraordinar de rau. Un astfel de salon infrumusetare bucuresti trebuie privit ca pe o necesitate, ca pe un antrenament pe care trebuie sa-l facem intr-un ritm obisnuit, ca pe un premiu pe care ni-l acordam periodic si mai ales regulat, numai si numai pentru noi, pentru corpul nostru si categoric pentru starea noastra pozitiva de spirit.

Incearca sa te lasi condusa de procedurile pe care profesionistii unui salon masaj bucuresti ti le vor propune pentru revigorarea muschilor si tonifierea pielii, dar nu in ultimul rand pentru eliminarea celulitei care nu de putine ori ti-a creat atat de multa insatisfactie, mai ales acum ca se aproprie vremea concediilor la mare cand vei vrea sa te simti cat mai bine in costumul de baie.

Si daca tot am pomenit despre un concediu la mare, nu rata posibilitatea de a te pregati din timp pentru expunerile la soarele verii, incercand sa iti pregatesti astfel pielea pentru a putea primi mai usor si fara riscuri bronzul litoralului. Pentru acest lucru este util sa ceri sfatul specialistilor dintr-un salon bronzat bucuresti, care iti vor arata cea mai buna solutie de expunere la razele utraviolete intr-un solar bucuresti. Pe langa bronzul atragator pe care pielea corpului tau il va primi, vei avea si alt beneficiu important pe care razele utraviolete il ofera corpului si anume intarirea masei osoase care previne intr-un mod pozitiv una dintre neplacerile care poate aparea mai tarziu in viata, osteoporoza.

Ceea ce este extrem de important atunci cand ai decis sa mergi la un salon bronzat bucuresti este faptul ca va trebui sa respecti in totalitate indicatiile personalului calificat in ceea ce priveste durata sedintelor de expunere si numarul acestora. Oricat de nerabdatoare ai fi ca bronzul sa fie „gata” cat mai repede, orice execes in aceasta situatie este mai degraba daunator decat benefic, lucru pe care cu siguranta nu il doresti.

Daca masajul a fost placut si te-ai destins in acest salon masaj bucuresti, daca machiajul a fost perfect in cadrul unui salon infrumusetare bucuresti, iar pielea ta a capatat un aramiu superb in urma sedintelor la solar bucuresti, nu vei uita desigur si de o sedinta de manechiura, atat la maini cat si la picioare, pentru ca marea si plaja te asteapta impecabila din cap pana in picioare.

Haideti sa avem grija de noi pentru ca daca analizam pe scurt doar efortul pe care il facem in fiecare zi, atunci in mod cert meritam sa alocam timp si relaxare pentru propriul trup.

joi, 7 iunie 2012

Executarea unui put

Exista mai multe tipuri de puturi, in functie de modul cum se executa. In cazul puturilor sapate procesul de constructie este putin mai amplu; sunt anumite etape care trebuie parcurse progresiv.  In tronsoanele de coloana pe grosimea acviferului se lasa goluri de 25x31 cm, in care se amplaseaza ulterior barbacane prefabricate – elemente de beton cu slituri orizontale de circa 1-2 cm latime.  Pe timpul lansarii, golurile sunt acoperite cu panouri de lemn pentru a evita intrarea nisipului si a reduce cantitatea de apa care intra in put. Dupa ajungerea putului la cota si turnarea saltelei de inchidere barbacanele se pot bloca. Deblocarea se face manual dupa un epuisment prealabil si trebuie avut grija sa se faca deblocarea tuturor barbacanelor.  In caz contrar, poate scadea mult suprafata de intrare in put si deci pot apare afluiri ca urmare a cresterii locale a vitezei de intrare a apei in barbacanele libere. Barbacanele pot fi sub forma unor tuburi scurte perforate fabricate intr-o coloana groasa de pietris margaritar realizata la exteriorul putului pe masura coborarii lui cu ajutorul  unei camasi metalice, exterioare care se recupereaza dupa terminarea executiei putului.  Executarea puturilor sapate in camasa metalica prezinta urmatoarele avantaje: camasa metalica reduce forta de frecare dintre peretele putului si pamant la coborarea chesonului, permitand o reducere a greutatii constructiei si deci a grosimii peretelui. Odata cu saparea putului spatiul  dintre peretele putului si camasa metalica exterioara se umple cu pietris margaritar care are rolul, in timpul saparii, de a spori greutatea chesonului inelar, marind coborarea, impiedica valoarea tolei metalice si asigura a viteza de acces mai buna a apei spre  barbacane.  Daca stratul acvifer este compus din material grosier ( pietris, bolovani) fundul putului poate sa ramana deschis si intrarea apei se face si prin fundul putului cand stratul este permeabil, economisind barbacane laterale. Pompa  submersibila este cea  indicata a fi folosita in cazul puturilor. Spre deosebire de alte dispozitive, aceasta prezinta o protectie anticoroziva si este rezistenta la actiunea apei. Pompa submersibila este scufundata in apa, la adancimi variate, in functie de put.  Pompa submersibila este un dispozitiv care prezinta o aderenta ridicata. In cazul putului sapat, daca stratul acvifer contine nisip fin si daca cutitul chesonului  nu poate cobora pana la stratul impermeabil de baza, este recomandabil sa fie inchis la partea inferioara cu o saltea de beton turnat sub apa, avand grosimea de 0,5 m, pentru a putea impiedica tasarea ulterioara a putului prin antrenarea nisipului de sub cutit.  In cazul executiei puturilor sapate in  batardou de palplanse in straturi acvifere de nisip fin se amenajeaza in jurul putului un filtru de pietris margaritar din mai multe straturi inelare de material sortat care impiedica intrarea in put a nisipului fin.  Compozitia granulometrica a straturilor  succesive  trebuie astfel determinata incat granulele dintr-un strat sa nu poata trece prin golurile stratului urmator.  Marimea granulelor din stratul exterior se stabileste in functie de marimea caracteristica a granulelor stratului acvifer. Granulele din ultimul strat filtrant  trebuie sa fie mai mari decat dimensiunea barbacanelor. Grosimea minima a fiecarui strat de pietris este de 6-8 cm.  Putul se inchide deasupra cu o placa de beton armat cu grosimea de 10-12 cm, asezata la 50 cm peste nivelul apei in zone inundabile sau 50 cm peste nivelul terenului. In functie de adancimea putului variaza si concentratia de impuritati din apa. Este important sa se stie concentratia si continutul apei pentru a scufunda tipul de pompa hidrofor potrivit. Pentru apele cu o concentratie mare de impuritati sau nisip exista pompa submersibila prevazuta cu un filtru si cu un sistem  de protectie. Sistemul de protectie este reprezentat de o sita, iar filtrul ajuta pompa sa trimita catre consumator o apa curata. Ca si masura de intretinere si protectie a dispozitivului, se recomanda ca pompa submersibila sa nu fie lasata sa functioneze pe uscat.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

miercuri, 6 iunie 2012

Hidroforul si decantoarele

Pe piata exista o gama diversificata de decantoare. Dimensionarea decantoarelor  orizontal longitudinale consta in stabilirea demensiunilor interioare ale compartimentelor din punct de vedere hidraulic. Lungimea decantorului este strans legata de urmatorii parametri: coeficient de neuniformitate, viteza orizontala a apei in decantor, viteza de cadere a celor mai mici particule ce trebuie sa ramana in decantor, inaltimea decantorului. Un alt indicator important in cazul acestui dispozitiv este latimea unui compartiment. Numarul compartimentelor va fi cel putin trei, pentru ca atunci cand unul este in curatire celelalte sa asigure functionarea. Volumul de namol acumulat intre doua curatiri se  calculeaza in functie de urmatorii parametri: durata intre doua curatiri, concentratia in suspensii  a apei decantate, proportia partii solide intr-un volum dat de namol, greutatea specifica a namolului. Dimensionarea palniei de colectare a namolului se face considerand ca in palnie se acumuleaza jumatate din volumul de namol ce se depune intre doua curatiri ale decantorului. Restul volumului de namol se considera repartizat pe toata suprafata decantorului intr-o grosime uniforma.  Adancimea totala a decantorului se calculeaza in functie de: grosimea stratului de gheata si inaltimea stratului de siguranta. Fundul decantorului trebuie sa fie prevazut cu o panta longitudinala i=0,02 spre palnia de namol si cu pante transversale  i=5%. Evacuarea namolului se poate face continuu si intermitent. La instalatiile mari unde operatia este mecanizata evacuarea se face continuu, iar la instalatiile mici si mijlocii intermitent. Curatirea continua se poate face prin lasarea intredeschisa a vanei de golire prin care iese un debit de apa cu namolul depus. Pentru o buna curatire a depunerilor se amenajeaza decantorul cu un dispozitiv de strangere a depunerilor, alcatuit dintr-un carucior care trage o sapa cu razuitoare ce atinge fundul decantorului. Curatirea intermitenta se face cu scoaterea din functiune a cate un compartiment odata la o luna. Decantorul orizontal radial este un agregat in forma cilindrica la care curentul de apa are o directie radiala de la ax catre rigola periferica a bazinului. Decantoarele radiale se folosesc pentru instalatiile de tratare a apei cu debite mari (> 20000 m3/zi) deoarece au capacitate mai mare la adancimi mici. Apa intra prin tubul central si parcurge bazinul cu o viteaza din ce in ce mai mica de la centru la periferie.  Colectarea depunerilor spre camera centrala inelara se face mecanic in mod continuu cu ajutorul lamelelor razuitoare fixate la bratele unui pod ce se roteste in jurul unui ax central. Pentru dimensionarea hidraulica a acestui tip de decantor se fixeaza marimea hidraulica a particulelor in suspensie la care trebuie sa lucreze decantorul pe baza diagramelor de sedimentare. Adancimea apei la iesirea din decantor se alege intre 1,5-3 m.  Decantorul orizontal radial are urmatoarea structura: sectiune longitudinala, sectiune orizontala, conducta apa bruta, camera de reactie, cilindru metalic, camera de limpezire, jgheab colectare apa decantata, conducta apa decantata, conducta namol, pod raclor. Viteza medie nu trebuie sa depaseasca 0,02 m/s. Adancimea totala a decantorului sa ia cu 0,2-0,3 mai mare decat cea utila. Decantoarele radiale se construiesc din beton armat cu diametrul de 15-16 m. La decantoarele cu diametrul <20 m curatitorul are o singura aripa. La cele mari curatitorul  are 2-4 aripi.  Podul curatitor se invarte 3-4 rot/h.  Un hidrofor este un agregat care realizeaza procesul de alimentare cu apa a unei locuinte, dintr-o sursa naturala. Procesul de montaj  al dispozitivului hidrofor este recomandat sa se realizeze de catre oameni specializati in domeniu.  Exista retele de alimentare care nu pot face fata suprasolicitarii. In acest caz, pentru a se asigura o functionare optima se apeleaza la un hidrofor.  Reteaua publica de alimentare intamplina astfel de probleme. Elementele de filtrare si distributie a apei sunt completate cu un nou agregat – hidrofor, care asigura o functionare echilibrata. In cazul unei presiuni ridicate a apei, motorul de hidrofor se alatura celorlalte echipamente pentru a furniza  cantitatea de apa solicitata de consumatori la parametrii doriti. Cei mai multi utilizatori recomanda utilizarea acestui agregat numit hidrofor in diverse domenii, de la consumul casnic pana la reteaua de irigatii a culturilor. 


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator, pompa hidrofor

marți, 5 iunie 2012

Incalzirea prin pardoseala, o alegere inspirata

Sistemul de incalzire in sisteme incalzire este cunoscut in intreaga lume pentru avantejele pe care le implica. Printre aspectele care influenteaza in mod decisiv alegerea acestei variante, dintre numeroasele solutii de incalzire disponibile pe piata, amintim:

      Reducerea facturilor la caldura

      Raspandirea uniforma a caldurii in toata camera

      Mai putin praf datorita reducerii circulatiei aerului

      Are o durata mai mare de viata spre deosebire de variantele clasice de incalzire

      Un spatiu mai larg, si in acelasi timp estetic, datorita renuntarii la radiatoare

      Evitarea condensului, a igrasiei

      Se poate monta sub orice suprafata (parchet, gresie etc)

      Este considerata o solutie de incalzire ecologica

      Desi pretul poate parea ridicat la prima vedere, investitia este sigura si de lunga durata

      In general, garantia este destul de mare  (10 ani)

      Modalitatea de instalare este usoara

 

Daca v-ati hotarat sa alegeti acest tip de incalzire, trebuie sa stiti ca exista producatori de renume mondial care realizeaza astfel de sisteme. Printre cele mai cunoscute companii in domeniul acestor instalatii termice se numara Ivar si REHAU. De asemenea, Frankische este o firma cunoscuta in ceea ce priveste tevile pentru incalzire pardoseala preturiprecum si alte accesorii destinate in acest sens.

Compania Ivar Group a fost fondata in anul 1985, in Italia, devenind odata cu trecerea timpului un lider in producerea de componente, echipamente sanitare si termice. Inca de la inceputurile sale, corporatia a fost preocupata de satisfacerea nevoilor clientilor si s-a angajat in cercetarea si descoperirea unor produse inovatoare, care sa dispuna de cele mai inalte standarde de calitate.

Viziunea si misiunea firmei sunt demonstrate prin certificari de calitate ale produselor, cum ar fi ISO 9001, ISO 14001. Ivar isi propune sa gaseasca solutii care sa genereze un confort cat mai ridicat, economie de energie si costuri cat mai mici, fara a renunta insa la performanta si la sistemele moderne. In prezent Ivar Group are filiale atat in Europa, cat si in Asia (China), America de Nord (Canada) si Africa (Tunisia).

Compania REHAU este cunoscuta pe plan international pentru produsele sale din domeniul constructiilor, instalatiilor sanitare, termice si utilajelor. Inceputurile firmei Rehau dateaza inca din anul 1948, cand a fost deschisa in Gemania o hala in care se realizau furtunuri de apa. Treptat au fost create din ce in ce mai multe tipuri de produse: componente pentru automobile, furtunuri de silicon, rame magnetice pentru frigidere, profil de fereastra, bare de protectie, si nu numai. REHAU se poate lauda cu numeroase descoperiri si inovatii: introducerea pe piata a tehnicii cu manson alunecator, un sistem de instalatii cu fitinguri pe baza de polimeri etc. De asemenea, in 2005 a fost creat Centrul de inovatii in constructii din Erlangen, dar si Centrul de scolarizare si inovatii REHAU. In 1986 a fost instalat primul sistem de incalzire in pardoseala REHAU.

 

 


Tags: solutii incalzire

luni, 4 iunie 2012

Cum sa alegeti un aparat de aer conditionat pentru locuinte

Intr-o zi calduroasa si umeda de vara, foarte putine facilitati se pot ridica la inaltimea asteptarilor dumneavoastra asa cum o face aparatul de aer conditionat 9000 din locuinta. Un aparat de aer conditionat raceste, dezumidifica si filtreaza aerul din locuinta dumneavoastra, facandu-l astfel mai curata si mai confortabila. Acesta este, fara indoiala, cel mai important motiv pentru care aparatul de aer conditionat a devenit atat de intalnit in locuinte, mai ales in cele localizate in zone cu climat calduros.

Spre deosebire de aparatele de aer conditionat de ferestre, portabil sau de perete, care nu pot raci decat o singura camera sau zona, o instalatie centrala de aer conditionat distribuie aerul in toata locuinta. Prima decizie cu care va trebui sa va confrutati si pe care va trebui sa o luati se petrece atunci cand trebuie sa va hotarati daca veti opta pentru un aer conditionat pentru toata casa, aer conditionat neo pentru una sau mai multe camere, sau o pompa de caldura.

Producatorii de aparate de aer conditionat va ofera dimensiuni diferite ale acestora, pentru toate tipurile de produse. Intr-o astfel de situatie este foarte posibil sa nu stiti cat de mare trebuie sa fie aparatul de aer conditionat de care aveti nevoie. In ceea ce priveste aparatele de aer conditionat, „dimensiunea” lor se refera nu la marimea fizica a unitatii, ci mai degraba la capacitatea acesteia de a produce aer rece. Atat aparatele de aer conditionat centrale cat si cele pentru o singura camera sunt produse la capacitati diferite, astfel ca este important sa precizem felul in care acestea sunt masurate.

Capacitatea unui aparat de aer conditionat de a produce aer rece este masurata in unitati BTU, de cele mai multe ori.  Cu toate acestea, in cazul aparatelor de aer conditionat, mai mare nu inseamna neaparat mai bun. In primul rand, cu cat aparatul de aer conditionat are o capacitate mai mare, cu atat el va costa mai mult. De asemenea, este foarte important sa alegeti un aparat de aer conditionat a carei dimensiuni este potrivita pentru locuinta sau camera dumneavoastra.

Un aparat de aer conditionat care este prea mic nu va putea faca fata cerintelor intr-o zi foarte calduroasa de vara. De asemenea, un aparat de aer conditionat prea mare se va porni si opri mult prea des, rezultand intr-o dezumidificare slaba a aerului, ceea ce duce la un disconfort semnificativ. De fapt, este indicat sa luati mai degraba un aparat de aer conditionat usor mai mic decat aveti neaparat nevoie, in loc sa luati unul mult prea mare. De asemenea, circulatia aerului inauntru si afara din camera trebuie sa fie atent echilibrata pentru a va asigura functionarea eficienta a echipamentului.

Acesti factori, impreuna cu felul in care locuinta dumneavoastra este izolata, felul in care este folosita de catre dumneavoastra si familie, clima specifica zonei in care locuiti dar si multe altele trebuie luat in considerare atunci cand sunteti pe punctul de a alege aparatul de aer conditionat cel mai potrivit. Este, de asemenea, indicat dar nu obligatoriu, sa consulati un specialist in materie de echipamente de aer conditionat inainte de a lua decizia finala si sa nu faceti acest pas pe cont propriu, mai ales daca nu aveti experienta in domeniu.

De asemenea, garantia oferita de comerciant pentru aparatul de aer conditionat este foarte importanta. Incercati sa gasiti cea mai avantajoasa oferta pentru dumneavoastra, cea care se incadreaza in limitele dumneavoastra financiare, dar si cea care va satisface cat mai mult posibil nevoile de confort si siguranta in activitatile gospodaresti de zi cu zi dar si pe timp de noapte.


Tags: aer conditionat 9000

Nonconformismul aplicat direct pe pielea ta

Varsta pubertatii cand nimeni si nimic nu te mai poate opri din deciziile pe care vrei sa le iei, care ar putea uneori sa nu fie dintre cele mai potrivite pentru tine, este momentul in care uneori sub influenta grupului de colegi sau prieteni din care faci parte te vei avanta in a-ti aduce intr-un stil cat mai categoric un nou look, care sa poate fi in ton cu varsta si idealurile pe care crezi in acest moment ca le ai.

Toate aceste actiuni debordante, care nu de putine ori conduc chiar la conflicte intre tineri si familiile lor, sunt expresie a modului in care acestia considera ca se pot exprima intr-un anumit moment al vietii lor si care pot aparea eventual in lipsa altor pasiuni sau ocupatii concrete. Cateodata aceasta forma de exprimare poate aduce schimbari radicale ale infatisarii proprii a tanarului razvratit, care din diferite motive nu reuseste sa-si gaseasca sensul actiunilor sale si doreste cu orice chip sa dovedeasca ca este stapan pe deciziile pe care le ia, astfel devenind mai matur, mai acceptat in grup, mai puternic in tot ceea ce vrea sa faca.

Pana la urma nimic nu este tragic in toata aceasta abordare, daca actiunea in sine este condusa intr-o directie care sa nu afecteze in mod direct sanatatea tanarului in cauza, sau care sa aduca prejudicii extreme ale infatisarii sale. Niciodata extremele nu au condus la nimic bun.

Un mod modern de exprimare al personalitatii si chiar a pasiunilor si hobby-urilor tinerilor este modalitatea de a se tatua si de a-si face piercing-uri, ambele actiuni facandu-se in diferite locuri de pe corp. Ca adulti apartinatori, daca se observa ca nu se poate anula aceasta decizie a tanarului, trebuie obligatoriu incercat sa incurajam orice decizie de acest gen de a se face intr-un salon tatuaje bucuresti, intr-un mediu steril si controlat din punct de vedere medical. Nicidecum nu vom incerca sa oprim brutal o astfel de actiune, pentru ca ea odata intiparita in mintea tanarului cu siguranta va fi dusa la finalizare prin orice metode, chiar in locuri total neindicate si necotrolate medical.

De aceea este mult mai util sa ducem o actiune de lamurire ca orice tatuaj sau piercing sa fie realizat in conditii optime de securitate medicala, numai si numai la un salon tatuaje bucuresti sau in alte saloane piercing bucuresti specializate.

Pe langa aspectul medical extrem de important al acestor actiuni, tanarul va putea gasi o indrumare profesionista si pana la urma artistica intr-un salon tattoo bucuresti pentru ca toti specialistii acestor saloane tatuaje detin o experienta artistica excelenta si o indemanare foarte buna in realizarea oricaror tatuaje bucuresti, incercand astfel sa ofere o consiliere pozitiva celor care doresc aplicarea pe piele a acestor mesaje cu adevarat artistice, dar in acelasi timp reprezentative pentru cel care le doreste.

Nu trebuie sa ai 18 sau 20 de ani pentru a intra intr-un salon tatuaje, pentru ca acest mic desen pe care il vei aplica pe piele sau acel mic cercel pe care il vei pune pe pavilionul urechii se va putea face chiar la varste mult mai inaintate. Expresia personalitatii in acest domeniu nu are varsta si de aceea toti cei care doresc sa intreprinda o astfel de schimbare, mai mare sau mai mica, in fizionomia lor, o pot face cu usurinta si fara prea multa durere fizica.

Personalul unui salon tattoo bucuresti, va avea grija ca pe toata durata operatiunii in sine, sa nu simiti o durere acuta, ci doar eventuale mici intepaturi care nu sunt atat de suparatoare. Sunt folosite substante anestezice locale care ajuta mult in timpul desenarii tatuajului sau a aplicarii piercingului.

Singurul aspect care este important in aceasta decizie este sa fiti siguri ca doriti sa faceti acest lucru si sa fiti incredintati pe deplin ca locul ales pentru aceasta actiune este unul recunoscut de catre clientii anteriori si bine cotat din punct de vedere al sigurantei medicale a acestui tip de interventie.

Aparatele de aer conditionat, implinirea unui vis istoric

Despre aparatele de aer conditionat 9000 stim astazi foarte multe lucruri, si multi dintre noi chiar le folosesc, acasa sau la servici. Sunt niste surse extraordinare de racoare atunci cand, afara, toata lumea este toropita si zapusita de caldura insuportabila. Dar v-ati intrebat oare daca si stramosii nostri mai indepartati stiau sa foloseasca niste solutii inteligente si relativ asemanatoare? Ei bine, daca luam si cercetam sursele istorice, o sa avem surpriza sa descoperim ca aerul conditionat de azi nu este chiar 100% o inventie moderna, ci este o solutie inovatoare bazata si pe experienta istorica. Mai exact, este vorba despre Egiptul antic. Acolo se foloseau niste sisteme de apeducte montate in peretii incaperilor cu necesar ridicat de schimbare a temperaturii. Efectul acestor apeducte este asemanator cu cel al sistemelor ultramoderne de aer conditionat comercializate azi pe piata. Aerul conditionat nu este asadar un moft modern, ci este doar un raspuns eficace dat nevoii copiiilor, batranilor, persoanelor cu probleme de astm si altor categorii de oameni pentru care aerul conditionat este vital pentru sanatate. Ca atare, vara nu mai este si nu mai trebuie perceputa de nimeni ca un chin si un disconfort.

Atunci cand intentionam sa cumparam aparate de aer conditionat, trebuie sa cunoastem niste amanunte legate de dotarile acestora, amplasarea lor si modul de achizitionare. Avem de exemplu 2 camere, un hol si o bucatarie si vrem sa asiguram o racoare in toata casa, mai putin holul. In acest caz, un amplasament ideal al aparatului de aer conditionat va fi in hol, pentru ca noi sa nu intram direct in contact cu aerul rece produs de acesta. Reglarea aerului va trebui sa fie facuta si in functie de locul in care ne odihnim sau luam masa si unde nu e indicat sa fie adieri de vant sau curent, efectele fiind neplacute atat pentru confort cat si pentru sanatate. Insa nu trebuie sa va preocupati asupra faptului ca aceste aparate sunt prea complicate ori prea scumpe, deloc chiar. Considerate un lux in trecut, un apanaj al firmelor bogate sau al institutiilor, cladirilor mari de magazine sau alte entitati corporative, instalatiile de aer conditionat au evoluat si s-au mulat cererilor generale ale pietii. Exista in prezent numeroase oferte asociate vanzarilor acestor produse, si aici vorbim despre promotii, includerea unor lucrari de tip service, oferirea si montarea de filtre etc. Practic, orice buzunar isi poate permite acum un aparat care sa deserveasca macar o camera, in timpul acestor veri nemiloase.

Inainte de a va decide sa cumparati un aparat de aer conditionat, este bine sa stiti ce anume va doriti de la acesta. Tehnologia a evoluat si aici pana in pragul in care a crescut foarte mult siguranta, performanta si calitatea acestor aparate. Putem vorbi chiar despre niste criterii de achizitionare a acestor produse. Spre exemplu: clasa de consum (recomandabil clasa A), BTU, sistemul mono sau multi split, daca are sau nu inverter, adica vara sa racoreasca aerul si iarna sa incalzeasca temperatura ( bineanteles in limita unor temperaturi cuprinse intre valori nu foarte scazute). Sistemele moderne de aer conditionat care exista actualmente pe piata nu numai ca pot raci aerul din camera, ele il pot si incalzi, ventila si deumidifica. In plus, aceste aparate nu mai pot fi blamate precum erau in trecutul recent, cum ca aduna si imprastie bacteriile si praful, si asta din cauza ca au in dotare sisteme moderne de filtrare si purificare a aerului. Daca doriti mai multe informatii despre sistemele de aer conditionat, atunci puteti cauta si pe Internet, unde veti gasi o multitudine de situri mai mult sau mai putin specializate, care va vor ajuta cu siguranta sa luati o decizie avantajoasa de cumparare in acest sens.


Tags: aer conditionat 9000, aer conditionat hitachi

sâmbătă, 26 mai 2012

Punct ochit, punct lovit cu... laser!

Ai varsta pe care vrei sa o ai, nu cea scrisa in actele de identitate. Crestem, imbatranim fizic si nu putem schimba acest lucru, dar ne putem mentine sufletul, spiritul tanar. Chiar daca societatea, job-ul si viata presupun o maturizare permanenta, cine spune ca nu ne putem permite momente de “copilareala”, dorinta de aventura, dreptul de a avea fantezii. Povestile din anii copilariei ne-au stimulat inteligenta si imaginatia, iar joaca ne-a dezvoltat spiritul de echipa, asa ca ne putem intoarce oricand cu mintea la anii inocentei. Si totusi, de ce sa ne limitam doar la utopie, cand putem avea parte de distractie copii reala.

Spiritul de aventurier poate fi “hranit” cu adrenalina prin jocurile de laser tag care sunt ca un sport hi-tech, foarte asemanator cu paintball-ul, dar mai comod si complet inofensiv (scapati de vanatai si murdarie). Este recomandat in echipa de minim 6 persoane, asa ca putem organiza petreceri laser cu prieteni, colegi, vecini, rude, copii. Un teambulding pentru angajatii dintr-o comapanie, realizat printr-o joaca de secol 21. “Razbunati-va” pe sefi “impuscandu-i” cu armele cu laser si apoi continuati distractia la un pahar de “vorba dulce”.

In laser tag arena se desfasoara actiunea, un loc in care un labirint real, dotat cu obstacole si plin de efecte speciale, va puteti simti ca un adevarat soldat pe campul de lupta. Pentru a face totul sa para cat mai real, primiti echipament special format din casca cu senzor optic, vesta electronica si pistol laser high-tech. O data formate taberele, stranse vestele si activate pistoalele, incepeti sa “tintiti” inamicii cu sistemul infrarosu, ajutati coechipierii, treceti de piedicile intalnite in cale si demonstrati ca puteti strange cele mai multe puncte. “Focurile” trase, tintite si incasate de fiecare memebru al echipelor sunt afisate in timp real de un sistem informatizat, asa ca exista fair-play total.

Nu exista limita de varsta pentru aceasta distractie copii, asa ca participa orice persoana care poate imbraca echipamentul de aproximativ 1kg. Singura conditie este ca jucatorii sub 14 ani sa fie insotiti de un adult.

De asemenea, puteti organiza cele mai tari petreceri copii bucuresti in laser tag arena, creand astfel amintiri de neuitat pentru toti participantii. “Petreceri laser pentru parinti moderni” ar putea fi unul dintre motto-urile laser tag bucuresti. Este locul unde sunteti sfatuiti sa lasati grijile si stresul la usa pentru a va putea relaxa printr-un atrenament de exceptie.

Clasicele aniversari copii pot deveni cele mai mari distractii din capitala. Totul pentru un pret de exceptie. Veti constata ca a meritat pana la ultimul banut, avand in vedere amuzamentul de care veti avea parte fara nicio bataie de cap pentru ca, o data facuta rezervarea, organizatorii laser tag se ocupa de toate detaliile pentru confortul dumneavoastra.

Asadar, petrecere copii bucuresti poate insemna inceputul unui nou viciu pentru invitati, pentru ca da, o asemenea distractie copii  poate crea dependenta. Dar o dependenta mai mult decat placuta, benefica oricui si oricand, care apropie parintii de copii, colegii de munca, vecinii, rudele. Orcine se poate bucura de beneficiile unei petreceri laser intr-o zi torida de vara, intr-o dupa-amiaza ploioasa de primavara sau intr-o seara geroasa de iarna, mai ales ca laser tag  se practica atat indoor, cat si outdoor in functie de preferinte si de conditiile meteo, bineinteles.

Nu mai stati pe ganduri, puneti mana pe telefon si faceti-va planuri pentru week-end si nu numai. Sunati-va cunostintele, faceti un grup mare de oameni de toate varstele, faceti rezervare pentru laser tag arena si puneti-va pe “impuscat”. Distractie placuta !

marți, 22 mai 2012

Cazuistica auto.

Unii dintre noi isi permit autoturisme extrem de scumpe, si foarte performante , cu capacitati foarte mari, si probabil isi permit sa plateasca pentru o valoare atat de mare si o prima de asigurare pe masura, dar vedeti dvs, nu intotdeauna o prima de asigurare scumpa ascunde in spate si asigurarea masinii contra a orice, de cele mai multe ori majoritatea clauzelor contractuale dintr-un contract de asigurare se pot ataca in instanta si se poate da vina destul de usor pe sofer in cazul unui accident sau pe faptul ca aceste a condus masina intr-un mod iresponsabil. Depinde de foarte multe lucruri situatia in care va puteti incasa polita pentru acest motiv trebuie sa fiti foarte atenti atunci cand semnati contractul pentru ca pot exista clauze care nerespectate pot duce la anularea contractului si pierderea politei. Dar nimic nu te poate scapa de necazuri decat condusul atent si dorinta de a nu face rau altora cat timp sunteti la volan. Nu uitati ca in trafic sunt si oameni care conduc necorespunzator si incercati sa raportati acest lucru politiei pentru ca altii sa poata trai ziua de maine. Nu este de ajuns sa te feresti de ei sau sa conduci tu prudent. Trebuie de regula si o polita de asigurare pentru vehicul. Iar pentru cei ce parasesc tara cu propria masina ar fi nevoie si de o carte verde. In cazul unui daune auto nu este de ajuns numai sa suporti rigorile legii ci trebuie sa ai grija si de victima sau de rudele decedatului acolo unde a existat un deces si s-a demonstrat legal ca este din cauza ta. Organele judiciare competente vor dovedi culpa si acela va plati despagubiri auto, despagubiri rca accident, ingrijiri medicale si celelalte cheltuieli.

     Contractul statului cu cetateanul este acela de a-i proteja viata si integritatea fizica cat despre cea materiala se va ocupa el prin exercitarea unui loc de munca. Contractul de asigurare intre asigurat si asigurator are rolul de a proteja atat autorul accidentului cat si victima si asta din punct de vedere financiar , pentru ca el sa poata trece mai usor peste celelalte greutati. Dauna materiala va fi suportata de firma de asigurari in momentul in care va exista dovada palpabila ca nu s-a incalcat nici o conditie din fisa de asigurare. Atunci cand politia incheie ancheta, si compania de asigurari are dreptul de a dirija o ancheta proprie in cazul in care autovehiculul nu a fost folosit cum trebuie sau se observa o imprudenta sporita din partea conducatorului auto. Bineinteles ca se poate da vina si pe starea drumului sau pe conditiile meteo nefavorabile, dar aici poate interveni si viteza neadaptata acestor conditii, aceste lucruri le pot stabili organele competente. Evident in urma unor analize specifice, si in urma unor investigatii. Dar majoritatea accidentelor se decid in tribunale unde se intalnesc cu totii si isi pledeaza nevinonvatia. Si majoritatea incearca sa scape de la plata unor sume mari de bani sau de responsabilitatea de a fi ranit sau ucis oameni numai din vina lui. De aceea este recomandabil sa gasiti o companie specializata in despagubiri, care are si avocati cu experienta multa in diferite tipuri de accidente auto , si care pot avea o opinie corecta si competenta asupra acestor cazuri, motivele ar fi multe , cazurile de accident auto nu sunt orice tip de cazuri, ele au circumstantele lor atenuante.


Tags: daune auto

vineri, 18 mai 2012

Cu un singur telefon, toate problemele casei sunt rezolvate

Dacă aparatul de aer condiÅ£ionat nu mai funcÅ£ionează la fel ca la început ÅŸi nu ÅŸtiÅ£i ce să-i faceÅ£i, dacă aveÅ£i nevoie de un electrician cu experienţă care să mai monteze o priză sau să se rezolve o altă problemă legată de electricitate, precum ÅŸi alte „stricăciuni” care apar în căminul dumneavoastră, atunci instalator-profesionist.ro este soluÅ£ia necazurilor bucureÅŸtenilor.

 

Cu un singur telefon, problemele vor fi rezolvate


Am creat un nou site dedicat locuitorilor din Capitală tocmai cu scopul de a fi alături de bucureÅŸteni chiar ÅŸi atunci când lucrurile nu mai funcÅ£ionează aÅŸa cum trebuie în casă, pentru că, noi considerăm că trebuie să fie cineva care să poată rezolva problemele care apar la instalaÅ£ii sau care au legătură cu electricitatea. De aceea, website-ul nostru reuneÅŸte profesioniÅŸti din ÅŸase domenii, pregătiÅ£i la orice oră să răspundă nevoilor dumneavoastră. Astfel, nu mai sunteÅ£i nevoiÅ£i să vă deplasaÅ£i în diverse locuri pentru a găsi profesioniÅŸtii care să repare ce nu funcÅ£ionează în casă, ci pe site-ul instalator-profesionist.ro avem experÅ£i din diverse domenii gata să vă sară în ajutor cu un singur telefon.

Pe instalator-profesionist.ro găsiţi nu mai puţin de 40 de profesionişti, şi anume:

-          trei electricieni;

-          ÅŸase instalatori de aer condiÅ£ionat;

-          unspreze instalatori apă;

-          zece instalatori centrale termice;

-          un instalator de gaze;

-          zece instalatori sanitare.

-           

Oferim servicii de cea mai înaltă clasă

 

Sloganul nostru este „Un telefon poate rezolva toate problemele casei”, iar noi vrem ca dumneavoastră să vă convingeÅ£i că nu sunt doar vorbe în vânt. Cu un singur telefon, un specialist este pregătit să vă răspundă ÅŸi să vă ofere răspunsuri la problemele pe care le aveÅ£i cu privire la imobilul în care locuiÅ£i. Site-ul instalator-profesionist.ro reuneÅŸte profesioniÅŸti din diverse domenii care oferă servicii pentru soluÅ£ionarea „necazurilor” care apar în locuinÅ£ele dumneavoastră, precum ÅŸi în spaÅ£ii comerciale. Totodată, website-ul nostru oferă locuitorilor din BucureÅŸti, dar ÅŸi întreprinderilor, numeroÅŸi experÅ£i ÅŸi servicii de cea mai înaltă clasă în ceea ce priveÅŸte sistemele de încălzire cu gaz ÅŸi electrice.

 

Electricieni ÅŸi instalatori gata să vă sară în ajutor


Pentru a găsi un specialist procedura este foarte simplă. IntraÅ£i pe site-ul nostru, instalator-profesionist.ro, selectaÅ£i domeniul care vă interesează din cele ÅŸase disponibile, momentan, în magazinul nostru virtual, alegeÅ£i unul dintre experÅ£i care corespunde cerinÅ£elor dumneavoastră, iar fiecare expert în sistemele de încălzire cu gaz ÅŸi electrice are în dreptul paginii ÅŸi un număr de telefon, la care puteÅ£i apela cu încredere. Instalatorii ÅŸi electricienii care s-au înscris pe instalator-profesionist.ro au o experienţă bogată în domeniul în care prestează serviciile, aÅŸa că vor rezolva cu brio problemele pe care le aveÅ£i în locuinţă. Instalatorii, pe care aveÅ£i posibilitatea de a-i contacta direct de pe site-ul nostru, pot să monteze diferite instalaÅ£ii, cum ar fi:

-          încălziri în pardoseală;

-          instalaÅ£ii canalizare;

-          centrale termice;

-          panouri solare;

-          centrale pe lemn;

-          centrale electrice;

-          obiecte sanitare;

-          pompe submersibile;

-          hidrofoare;

-          instalaÅ£ii electrice;

-          aer condiÅ£ionat.

 

Iar electricienii pot să rezolve toate problemele legate de electricitate din căminul dumneavoastră:

-          înlocuire prize, întrerupătoare;

-          montaj corpuri iluminat (lămpi, becuri, neoane);

-          instalare protecÅ£ie contra ÅŸocurilor electrice, a electrocutării (protecÅ£ie diferenÅ£ială);

-          montaj panouri electrice(tablou de siguranţă);

-          circuite suplimentare pentru maÅŸini de spălat, aparate aer condiÅ£ionat, hote, plite electrice, ventilatoare, etc;

-          reparaÅ£ii/schimbare instalaÅ£ii electrice.

 

În cazul în care aveÅ£i nelămuriri cu privire la un anumit expert sau acesta nu vă răspunde la telefon, nu este nicio problemă, site-ul nostru vă oferă posibilitatea de le trimite un mesaj direct de pe instalator-profesionist.ro, iar aceÅŸtia vor răspunde cât de repede cu putinţă. Åži nu uitaÅ£i, dacă ceva nu funcÅ£ionează cum trebuie în casă, atunci „Un telefon poate rezolva toate problemele casei”.


Tags: instalator, instalator sanitare

sâmbătă, 12 mai 2012

Alege un instalator profesionist

Cu fiecare an care trece producatorii de echipamente si accesorii pentru amenajari interioare se intrec in a oferi clientilor cele mai importante realizari ingineresti, care isi vor aduce contributia pentru obtinerea dezideratului fiecaruia dintre noi, acela de a moderniza si utila intr-o maniera cat mai actuala locuinta pe care o detinem.

In mod obisnuit nu ar trebui sa existe vreo locuinta fara dotarile minim necesare pentru folosirea apei, electricitatii, gazului si a sistemelor de incalzire si climatizare. Pentru toate acestea, indiferent de marimea, complexitatea sau destinatia lor casnica ori comerciala, va trebui sa ne asiguram ca montajul va fi facut de catre un instalator profesionist, in conditii tehnice conforme cu specificatiile producatorului.

Fiecare dintre aceste instalatii au particularitati tehnice de instalare, fiind necesara utilizarea unor echipamente si scule potrivite care vor fi manuite doar de un instalator bucuresti care are a obtinut calificarea si autorizarea legala pentru montajul acelui tip de echipament. Orice derogare de la aceasta regula, prin incercarea de a elimina prezenta unui profesionist nu poate conduce decat la realizarea unui montaj de slaba calitate, care nu va beneficia de verificari si testari inaintea punerii in functiune si cel mai important aspect este ca veti folosi o instalatie care va putea in orice clipa sa genereze accidente cu urmari neplacute, poate chiar periculoase.

Dintre instalatiile cu necesitati deosebite in ceea ce priveste instalarea, cele mai importante sunt acelea care folosesc drept combustibil gazul metan. Orice persoana responsabila are in vedere ca instalatia sa pentru folosirea gazelor trebuie sa fie in perfecta stare de functionare, solicitand unui instalator gaze acredidat de autoritatea in domeniu pentru verificari periodice si atunci cand este necesar contactarea pentru realizarea, verificarea si punerea in functiune a unei noi instalatii sau echipament care foloseste gazul.

Pentru aceste consideratii, daca va aflati in situatia in care doriti modificari ale instalatiei de gaze, sau aceste modificari sunt impuse de folosirea unei centrale termice individuale pe gaz, contactarea unei firme specializate si agreate legal in acest domeniu este fara indoiala cea mai potrivita si sigura varianta. Veri primi sprijin si o executie profesionista pentru lucrarile necesare din partea unui instalator centrale termice, ce va asigura in urma proiectului aprobat de catre inginerii specialisti un montaj sigur, beneficind ulterior de garantie si service in perioada de utilizare a instalatiei.

Un alt gen de instalatii care reprezinta in sine confortul unui locuinte sunt cele legate de folosirea in siguranta a apei si dispozitivelor cu care este deservita acest gen de instalatie. Folosirea apei este vitala intr-o locuinta, drept urmare orice avarie sau proiectare subdimensionata a capacitatii instalatiei de apa de a deservi cererea intr-un anumit moment nu poate duce decat la incapacitate in utilizare. In aceiasi masura toate echipamentele care sunt folosite pentru utilizarea apei trebuie sa fie functionale si de buna calitate. Pompele de apa, bateriile amestecatoare, lavoarele, bazinele pentru wc, scurgerile, sunt tot atatea dotari carora le veti asigura montajul prin solicitarea catre un instalator sanitare specializat in acest domeniu.

Pentru situatiile in care sunt necesare extinderi ale instalatiei de furnizare a apei, sau pentru orice alte avarii in reteaua de alimentare sau canalizare, niciodata nu veti incerca sa interveniti asupra acesteia. Chiar daca operatiunile care ar trebui facute par usor de realizat, experienta unui instalator apa va scuteste de imprevizibilul acestei munci si va asigura realizarea unei interventii rapide si economice.

In cazul in care locuinta pe care o detineti se afla intr-o zona geografica care poate fi sezonier afectata de cresteri excesive ale temperaturii aerului, folosirea unui echipament de climatizare este mai mult decat necesara pentru aducerea la un grad optim de suportabilitate a temperaturii ambientale.

Si aceste echipamente isi revendica particularitatile tehnice specifice pentru instalare, greselile fiind pe loc evidentiate in randamentul lor. Nu veti incerca niciodata, sau o veti face pe raspunderea dumneavoastra, montarea unui sistem de acest fel, fara ajutoul unui instalator aer conditionat profesionist, care are calificarea necesara si echipamentele potrivite pentru punerea in functiune a instalatiilor de tip frigorific.