marți, 20 martie 2012

Costume carnaval in concurs

Competitia este cea mai potrivita intalnire in care copiii isi pot etala aptitudinile, indemanarea si chiar performantele artistice. Angajamentul cu care participa la antrenamentele pentru spectacolele pe care le vor prezenta, au o cota pe care doar ei o pot atinge din dorinta vesnic nelinistita de a fi primii. Copiii sunt permanent inventivi si dornici de noi provocari, sigurul lucru de care au nevoie fiind implicarea familiei si a educatorilor sau profesorilor care ii au in grija in cercurile tematice la care pot participa.

Un element important in educatia copiilor il reprezinta activarea si mai apoi dezvoltarea comunicarii si socializarii prin aceste concursuri temetice care sunt aduse in prim plan de catre organizatori.

Unul dintre cele mai indragite astfel de concursuri este cel in care sunt prezentate costume carnaval care vor putea fi integrate intr-o adevarata parada dedicata in mod special etalarii unui costum carnaval copii.

In cazul asocierii acestor costume serbare cu o tematica preferata de catre copii, interesul lor va creste exponential datorita faptului ca vor avea ocazia ca pe langa prezentarea propriu-zisa in fata publicului sa adauge si povestea in sine a personajelor pe care le prezinta prin rostirea catorva replici asemanatoare cu o piesa de teatru.

Pentru obtinerea unui costum carnaval, parintii pot opta pentru inchiriere costum carnaval sau atunci cand din pricina unor motive obiective nu se va putea gasi un costum serbare potrivit cu dorintele sau marimea copilului dumneavoastra, se va putea solicita confectionarea unuia potrivit. Artistii artizani va vor pune la dipozitie tot talentul lor, precum si o consilere specializata.

Varianta confectionarii la comanda a unui costum carnaval aduce cu sine si lasarea copilului de a-si pune in valoare inventivitatea, oferindu-i astfel posibilitatea alegerii si asortarii celorlalte accesorii pe care le veti putea gasi prin vizualizarea online a unui carnaval costum-cufarulfermecat.

Ulterior prezentarii in concursul de costume carnaval, daca doriti veti putea inapoia costumul pentru a putea fi stocat in garderoba, oferind astfel posibilitatea si altor doritori de inchiriere costume carnaval sa gaseasca costumul preferat, in situatia in care nu au posibilitatea crearii unuia la comanda.

Pentru ca aparitia echipei participante la concurs sa fie cat mai speciala, nu veti uita sa cereti sfatul unui reprezentant in domeniu pentru alegerea accesoriilor pentru toate aceste costume carnaval. Palariile si perucile vor fi la mare cautare printre copii, iar ochelarii si machiajele cele mai potrivite se vor contura elegant pentru integirea aparitiei pe scena de concurs.

Odata puse la punct toate detaliile prezentarii, intreaga echipa va face cateva repetitii privind ordinea de intrare in scena, precum si a replicilor atunci cand prezentarea este insotita si de acestea.

Daca doriti sa participati si dumneavoastra la aceasta prezentare, un mod inedit in care o puteti face este imbracarea costumului unei mascote in marime naturala, care va putea juca rolul de prezentator pentru echipa participanta la concurs. In acelasi timp atat doamnele cat si domnisoarele isi vor putea gasi locul in povestea prezentata prin imbracarea unor costume femei, care sunt puse la dispozitie tot prin sistemul de inchiriere costume.

Sansele obtinerii unui premiu in cadrul concursului de costume carnaval sunt cu adevarat reale, iar copiii vor fi cu atat mai mult incantati de reusita lor. Lucrul in echipa si faptul ca au putut sa isi puna in valoare imaginatia si talentul actoricesc, nu vor face decat sa contribuie intr-un mod placut si util la dezvoltarea lor pozitiva si la integrarea rapida in relationarea cu partenerii oricarei activitati pe care o vor intreprinde. Nu trebuie sa va mire faptul ca dupa obtinerea unui rezultat binemeritat, copilul dumneavoastra ar putea sa isi descopere un talent inca latent, derivat din aria de acoperire a intregii activitati la care a participat.


costum carnaval, costum

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu